Prima încercare de a slăbi… Partea I

Prima încercare am făcut-o tare de timpuriu, eram prin liceu, cred că prin clasa a 9 daca stau să mă gândesc…

Începuse vacanţa de vară, iar eu ajunsesem ca o minge, mai exact aveam pe atunci 68,5 kg, ştiu e mult… având în vedere că sunt scundă.

Eram în culmea disperării, nu ieşeam deloc pe afară, de întâlnit cu prietenii nici nu se punea, pentru că nici o haină nu îmi venea bine şi orice puneam pe mine mă făcea să mă simt cel mai urât şi scârbos om de pe pământ. 

Vestea că am 68,5 kg am primit-o într-o zi pe când eram cu mama la cumpărături, am testat un cântar la magazin (că tot vroiam să îmi cumpăr demult) şi m-am îngrozit. Erau câţiva oameni în jurul meu care mai studiau şi alte produse de acolo, la vederea lor mi-a venit să intru în pământ de ruşine, doamne cât de rău am putut să ajung, nu avusesem niciodată atâtea kg, deşi mai mereu am suferit de surplus mai mic sau mai mare, a existat o singură dată în viaţa mea acea perioadă în care am fost ce am visat, dar ajung şi acolo…

Întoarsă acasă, bineînţeles cu cântarul “în dinţi”, am hotărât că trebuie să iau nişte măsuri extreme că altfel ajungeam să mă sinucid dacă mai auzeam învârtindu-se în cap aceleaşi cuvinte:  ”eşti o grasă”, “nimeni nu te place”, etc.

Cred că mă vor înţelege multe femei, la vârsta adolescenţei când toate fetele din jurul tău sunt frumoase (deşi frumuseţea nu mi-a lipsit niciodată) şi slăbuţe, îţi vine să te duci pe lumea cealaltă pentru că eşti în centrul  “atenţiei, adică glumele şi poreclele te vizează numai pe tine sau cel puţin paranoia mea asta îmi spunea.

Bun… zis şi făcut, din acea zi am făcut timp de 3 luni aceleaşi lucruri constant şi fără să mă abat de la ele…

Zilnic sport, o dată pe zi, în condiţii casnice îmi puteam permite să fac flotări, mult dans, imi puneam pur şi simplu radioul şi la orice piesă care îmi plăcea mă apucam să dansez, fac o paranteză, la sfârşitul verii, după 3 luni de chin mă plimbam prin curtea blocului cu fetele şi câţiva prieteni m-au dat jos cu afirmaţia lor; se pare că geamul meu era în vizor bun, din blocul vecin care este extrem de aproape de al meu s-au văzut toate dansurile mele :lol: Şi ce credeţi că îmi zic ei ? :)

“Auzi, ne-am gândit să facem o trupă, am văzut ca eşti înnebunită după dans” :) Aluzia a fost finuţă la faptul că toată vara am avut spectatori :lol: Mda, au fost vremuri…

… unde rămăsesem? La sport… mai făceam bicicletă şi un pic de fugă prin cameră ridicând genunchii cât mai sus :)

Uf cred că la capitolul mâncarea vă povestesc mâine că e mult de scris…

Pe curând, pupici