De la anorexie la Binge Eating si bulimie (I)

continuare la articolul “De la anorexie la Binge Eating si bulimie – introducere“

De la anorexie la Binge Eating si bulimie

La anorexie nu mai simtim pofta de mancare. Incetul cu incetul instinctul de a manca se atenueaza si in schimb, in locul foamei, ne umplem de… frica. Nu frica, mai bine zis groaza de mancare. Daca vedem mancare grasa, ni se pare ca simtim uleiul undeva in gat, sufocandu-ne. Daca vedem paste fainoase, orez, macaroane, vrem sa o stergem in partea cealalta. Exista doua motive pentru care apar aceste reactii.

Prima reactie este frica si starea nervoasa pe care aceasta o provoaca. Orice mancare, stim foarte bine, ingrasa. Ca anorexice, avem o oarecare scara de prioritati, alimente permise, cateodata permise si nepermise. Alimentele permise sunt: apa, frunzele de salata, si apoi cu moderatie: rosiile, merele, castravetii, morcovii, lamaile. Alimente cateodata permise: conopida, broccoli, varza, supa limpede, branza (rar), iaurturi degresate. Alimente nepermise: orice altceva. La cele mai daunatoare alimente trecem: uleiul (800 kcal/100 ml), nucile, orice produse fainoase. Confruntarea cu un aliment nepermis este de fiecare data un moment de tensiune, chiar daca uneori nici nu ne dam seama de acest lucru.

Vi s-a intamplat, ca anorexice, sa intrati intr-o camera si sa vreti imediat sa iesiti? Cautati cu atentie in jur: de obicei cauza poate fi chiar si un miros de prajeala sau o indicatie ca s-ar manca prajituri, sau mirosul de sampanie (sampania este ceva pe care cei din jur te obliga sa-l bei, ca sa sarbatoresti – deci daca te prinde momentul in camera, esti pierdut).

Pentru a va putea controla anorexia este important sa rationalizati instinctul de teama. Primul pas e sa intelegem ce anume simtim si de unde provin aceste sentimente. Al doilea pas e incercarea de a suporta, de a cauta acea situatie de echilibru despre care am mai vorbit in capitolele precedente.

A doua reactie este nevoia de mancare si, intr-adevar, pofta. Deja de dupa primele luni de anorexie, corpul nostru devine din ce in ce mai slabit. E suprasolicitat tot timpul, de aceea nici nu prea poate da semnale de alarma (si in plus creierul merge foarte, foarte incet cand nu mananci: ca si cand ai fi luat un somnifer care te-a buimacit cu desavarsire).

Atata timp cat primul instinct e mai puternic decat al doilea, se cheama ca suntem anorexice. Desi ne e foame, desi ne e pofta, desi organismul cere cu disperare de mancare, ne controlam pana la infometare deplina si suntem in stare sa fugim de toata lumea ca sa nu trebuiasca sa mancam.

Dar, de obicei, in anorexie apare la un moment dat un moment de pivot. Poate sa fie din cauza ca pacientul cu anorexie este depistat de un medic si pus la ingrasare fortata. Poate sa fie din cauza ca presiunea parintilor sau a rudelor de a readuce persoana anorexica la o alimentatie normala este prea brusca si intensa. Poate sa fie pur si simplu dintr-o cedare nervoasa. Insa momentul de pivot este momentul in care cele doua reactii ale anorexicului fata de mancare dau o lupta crancena. Apare sentimentul de confuzie: stresul care se pune pe bietul pacient este mult prea sever pentru organismul lui ametit de foame si de slabiciune.

Noi, anorexicele, parem foarte capoase, foarte incapatanate, foarte aspre in controlul de sine, dar de fapt nu suntem. De fapt totul este o fatada, in spatele careia se ascunde o groaza de nedescris de a ne ingrasa si un efort de a NU intra in conflicte cu nimeni (pentru ca nu avem energia sa ne luptam: fiecare celula din corpul nostru este deja angajata intr-o lupta disperata sa separam instinctele corpului nostru cu ceea ce percepem, astfel ascunzandu-ne de senzatiile de foame, oboseala, slabiciune, etc). Si deci ce se intampla atunci cand conflictul ne izbeste in fata, pornind din partea unui doctor sau a familiei? Corect, intram intr-o stare de confuzie.

De fapt ce vrem? Pai vrem sa dispara presiunea de pe capul nostru, vrem sa-i multumim pe toti. Cum putem sa-i multumim? Trebuie sa mancam „normal”. Numai ca noi de fapt nu mai stim ce e aceea normal. Pentru noi, normal e sa mancam o data pe zi, maxim 200-300 kcal si asta ne umple. Ba chiar trebuie sa facem sport ca sa nu ne ingrasam. Nici nu ne putem inchipui cum arata un meniu de 800 kcal… pai in conditiile acestea e de mirare ca nu stim ce vrea lumea de la noi? Se spun cuvinte ingrozitoare in jurul nostru: „kilograme”, „cartofi”, „paine”, „prajituri”, urmate de expresii si mai teribile: „ar trebui sa mai pui pe tine vreo 10 kg” (asta provoaca lesinuri daca e primita pe stomacul gol).

Am mai vorbit de cele doua instincte: teama si pofta. In starea de dezechilibru care apare in urma acestei presiuni care vine din jurul nostru, reactia e imediata: teama se transforma intr-o stare de deznadejde, o stare aproape de nebunie. Presiunea e imensa. E mai cumplit decat o tortura pentru noi. E ca si cand am sta in mijlocul unei arene si cei din jur arunca in noi nu cu pietre, ci cu bolovani din toate directiile. E de mirare ca, incapabile de a ne apara pentru ca nici macar nu stim de unde vin loviturile, incepem sa mancam?

Sa fim limpezi la faza asta. Motivul pentru care mancam nu este foamea. Exista bineinteles o parte din noi care pofteste ceea ce mancam, desi mancam asa de repede ca nici nu ne dam seama. Asta e si marea tragedie. Da, noi avem nevoie de aceasta mancare, dar nu o vrem. Partea de teama dinauntrul nostru transforma gustul prin autosugestie: mancam ca sa atenuam conflictele, sa nu trebuiasca sa mai luptam. Si cand se linisteste presiunea exterioara, teama de mancare apare din nou si odata cu ea apare o vinovatie incredibila, care ne duce la extreme. Plangem si suntem crispate: am mancat, da, am mancat lucruri nepermise, am mancat (in mintea noastra) mii si mii de kcal, noi, care nici cu 5 kcal nu trecem peste totalul nostru zilnic. Am pierdut controlul si imediat mintea noastra se gandeste: dar ce se intampla daca mai intru in aceasta stare din nou? Sportul – prietenul nostru foarte bun si obsesia nr. 1 – nu ne mai poate ajuta. Deci ce ramane de facut?

Unele dintre noi incep sa-si provoace voma. Sa trecem putin prin efectele secundare ale provocarii vomei. In general, apar simptome de exemplu arsuri in gat (de la sucul gastric), arsuri la gingii, eroziunea smaltului dintilor (practic ne ardem/ne digeram dintii). Acum, daca ne provocam voma incercand sa ne bagam degetele in gat, raman acolo (intr-o zona deja afectata de sucul gastric) si leziuni, adica zgarieturi si rani, care se infecteaza. Se umfla glandele salivare, se umfla esofagul. Daca provocam voma altfel (nu scriu cum ca sa nu dau idei), apar oricum stari de dezhidratare, un reflux gastric cronic dupa mancare (chiar mancarea normala, cand nu suntem la infulecare: organismul se invata sa dea mancarea afara deci o face si fara sa-i zicem noi), ulcere peptide (va rog chiar sa dati un search pe internet sa vedeti cum arata), constipatie si chiar INFERTILITATE (nu mai puteti avea copii!)

Si pe deasupra va si ingrasati, pentru ca in loc sa digerati mancarea si apoi sa aruncati deseurile, aruncati acidul gastric, care va ajuta sa o digerati. Si intr-adevar… va ingrasati! Frumos, nu? Daca ati lasa mancarea in stomac macar nu ati pune-o pe voi…

Alte metode de a scapa de mancarea ingerata includ: sportul excesiv drept pedeapsa (vedem despre asta si in capitolul urmator), postul negru (o zi mancam la infulecare, o zi nu mai mancam), laxative, diuretice, etc.

continuarea “De la anorexie la Binge Eating si bulimie (II)”…